24.03.2016

I. În ziua de 24 martie 2016, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi a art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.18 din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului, care au următorul conținut: „Posturile de conducere se ocupă prin examen sau concurs, după caz, în situaţiile şi în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor”.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.18 din Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului sunt neconstituţionale.

Curtea a constatat că aceste dispoziţii contravin art.73 alin.(3) lit.j) din Constituţie, deoarece aspectele esenţiale privind ocuparea posturilor de conducere ţin de statutul poliţistului şi trebuie reglementate prin lege organică, respectiv Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului.

Curtea a mai constatat încălcarea dispoziţiilor art.1 alin.(4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, deoarece prevederile art.18 din Legea nr.360/2002 deleagă reglementarea acestor aspecte esenţiale ministrului de resort care este abilitat să adopte ordine.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II. În aceeași zi, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi a art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.142 alin.(1) teza întâi și art.145 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut:

- art.142 alin.(1) teza întâi: „Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia”;

- art.145 alin.(1) teza întâi: „În caz de admitere a cererii de strămutare, curtea de apel trimite procesul spre judecată unei alte instanţe de acelaşi grad din circumscripţia sa”.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate, prin raportare la prevederile constituţionale ale art.21 alin.(3) privind dreptul la un proces echitabil şi art.124 alin.(2) privind imparţialitatea justiţiei, şi a constatat că dispoziţiile art.142 alin.(1) teza întâi şi ale art.145 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curtea de Apel Cluj – Secţia I civilă.

Argumentele reţinute în motivarea soluțiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.