22.06.2016

În ziua de 21 iunie 2016, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispoziţiilor art.436 alin.(2), art.439 alin.(41) teza întâi și art.440 alin.(1) și (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

Art.436 alin.(2): „Inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot formula cerere de recurs în casaţie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”

Art.439 alin.(41) teza întâi: „În cazul în care cererea de recurs în casaţie nu este formulată prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [....], preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de către acesta restituie părţii, pe cale administrativă, cererea de recurs în casaţie.”

Art.440 alin.(1) şi alin.(2): „(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. (2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art.434, art.436 alin.(1), (2) şi (6), art.437 şi 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.”

În urma deliberării, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile din Codul de procedură penală cuprinse în art.436 alin.(2), art.439 alin.(41) teza întâi și art.440 alin.(2), cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării cererii de recurs prin avocat, sunt neconstituţionale. Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot formula cerere de recurs în casaţie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În continuare, Curtea a reţinut că accesul, formularea şi exercitarea căilor de atac, aşadar, în cauza de faţă, a recursului în casaţie, reprezintă un aspect al accesului liber la justiţie, drept fundamental protejat de art.21 din Constituţie. Curtea a constatat că, prin condiţionarea formulării cererii de recurs în casaţie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este afectat în mod iremediabil interesul individual, respectiv cel al persoanei care doreşte să recurgă la concursul justiţiei în vederea realizării drepturilor şi intereselor sale subiective. Astfel, Curtea a statuat că soluţia legislativă criticată creează premisele transformării liberului acces la justiţie şi a dreptului la apărare în drepturi iluzorii, ceea ce atrage neconstituţionalitatea acesteia.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art.440 alin.(1) din Codul de procedură penală, Curtea, cu unanimitate de voturi, a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată şi a constatat că acestea sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului.